La cont propriu

self-employed-working-27100906

Advertisements

Craciunul 2012 in familia mea mică si scumpă

20121226-162326.jpg

Si e iarasi sfârșit de an.
Obișnuim sa reflectam la sfârșit de an la toate cele făcute si nefacute in anul care trece. Eu anul asta am fost mamica. Atit. Mamica incepatoare, care atitea nu știe inca, si pe care atitea lucruri o sperie inca. Mamica care încearcă sa slăbeasca fugind la gym cind e posibil, mamica care caută de lucru după concediu de maternitate, mamica care, pe linga noptile nedormite, trăiește si o criza de identitate care apare, bate-o Domnul, pe la 33-35, la vârsta lui Isus. Apare si mă macina: ce-am facut pina acum, ce vreau sa fac de acum înainte, cum sa le reușesc pe toate.

A fi mamica e un lucru sfint, de onoare, si foarte greu. Mă simt uneori ca ambulanta: la servici 24 ore din 24:).

Cu așa ginduri si framintari termin anul 2012…

Emancipare sau sclavie? Despre femei si nu numai…

Image

Niciodata nu m-am gindit ca voi spune asta, insa iata: mi-e frica sa ma intorc la servici, la viata sociala, la obligatii de tot felul, mai mici si mai mari, la alergare continua care incepe la 6 dimineatsa si nu se termina decit cu un dush ferbinte, atunci cind copilul doarme, vesela e curata, prinzul pe miine e pregatit pentru toate familia si hainele/scutecele stau aranjate pe miine.

Si nu sint eu una care gindeste asa. Atitea cunoscute am care-mi spun ca fara cafea nu incep ziua, ca atitea au de facut incit nu se pot opri: daca decid sa se odihneasca nitel intr-o seara, a doua zi vor avea de doua ori mai multe de facut, ca au impresia ca se invirt ca veverita in colivie, ca nu mai au puteri sa fie si performante la serviciu in rind cu barbatiii, si mamica care se joaca serile cu copilasul/ii, si sotie si amanta dulce, gingasa, glumeata si calda. Pai cum naiba se le reusesti pe toate?!

Fara sa vreau fac concluzia ca a combina viata de familie, mai ales cu copii, cu viata sociala si profesionala la inceputul secolului 21 e aproape imposibil. Probabil o sa spuneti: angajeaza o doamna sa vina sa-ti faca ordine, apoi poti sa gasesti o gradinita care e deschisa pina seara tirziu. Asa da, e posibil. Insa eu vorbesc de familia sanatoasa, in care copiii nu sint lasati 12 ore pe zi la gradinita cu straini, si in care mama cumpara pentru cina produse congelate care se incalzesc in cuptorul cu microunde (=despre pericolul caruia vom vorbi numaidecit cu o alta ocazie) si in care parintii petrec 80% din timpul lor in afara familiei si casei lor. Familia sanatoasa si puternica e cea care gateste mincare, curata casa, fac sport, merg la plimbari, la muzee, la zoo, la circ sau teatru, se joaca IMPREUNA. Doar in asa conditii mama si tata petrec timp impreuna si-si mentin cuplul sanatos si relatia cu incredere si respect, doar asa copii invata valori bune, esentiale de viata, valori pe care nici-o gradinita din lume nu le va putea dezvolta.

Si ma duce gindul la filmele care ne arata, cu ceva schimbari sigur dar totusi, viata femeii in secolul 19. Sa ne imaginam un exemplu: doamna Cojocaru. Ea locuieste cu sotul si cei 3 copii ai lor in casa parintilor ei. E o casa incapatore, unde generatiile co-locuiesc si beneficiaza enorm una de alta. Nepotii cu bunicii, parintii cu copii lor. Important: bunicii nu sint dusi in resedinte pentru batrini, asa cum e la moda in vest acum, in 2012; bunicii joaca un rol extrem de insemnat in educatia nepotilor. Pe linga faptul ca-si ajuta copii cu cele pe acasa, atit cit le sta in putere. Mai departe: doamna Cojocaru nu lucreaza intr-o companie care-i cere aceeasi peformanta ca sotului ei. Ea are grija de familia ei, si in aceasta propozitie intra urmatoarele: gateste mincare sanatoasa si proaspata pentru sot si copii; are grija de curatenia hainelor si a casei in general; chiar daca copii merg la gradinita, nu-i lasa decit pe 5-6 ore, dupa care vine cu ei acasa si se joaca, citesc, gatesc impreuna, discuta. Doamna Cojocaru are timp pentru ea: citeste, reflecteaza, obtine informatie (poate inconstient o cauta!) ca sa poata discuta cu copii si sotul ei pe orice tema. Pe scurt: ea creeaza spatiul dragostei acasa la ea, dragoste mare si luminoasa care-l intareste pe sot si care-i educa copiii si ei cresc sanatosi mintal, emotional, spiritual si fizic.

Indraznesc sa spun ca știu de ce s-a hotărât ca doamna Cojocaru trebuie sa lucreze in rind cu bărbatul ei: cind ea statea acasa, ea nu plătea impozite statutului. Copii pina la 6-7 ani erau educați de mama si tata, nu de stat. S-a găsit soluția: emanciparea femeii. In așa fel, dorind sa fie egala cu bărbatul, femeia de fapt a devenit Sclava, caci pe linga postul important care o preocupa zi si noapte (venitul barbatului a scazut considerabil ca consecință), ea trebuie sa fie mama care se ocupa cu adevărat de familia ei si soția care are timp pentru soțul ei. Mai adaugam aici si statistica care spune ca femeile profesionale cu posturi importante iau concedii de boala din cauza  “burn-out”-ului (starea de extenuare fizica si morala) de 2 ori mai mult decit barbatii.

Astept cu îngrijorare si speranța. Sper din tot sufletul ca voi găsi timp pentru toate si ca nu voi cunoaște niciodata ce înseamnă “burn-out”, boala civilizatiei noastre.

Va las cu bine,
Elena

Setea de tradiție in ajunul Pastelui

E joi seara in saptamina mare. Si-mi aduc aminte cu lacrimi in ochi si umilinta ca mama mea, in joia mare, coace pasca, pîine, prajituri si placinta. Ea zice ca nu se coace vineri, căci vinerea e numita Neagră, din cauza morții lui Isus. Si deci vineri nu se gateste. Joi e ziua cea mai importantă – se coace pasca. Se coace pîinea de Pasti, si este oare pentru orice moldovean produs mai pretuit, iubit si așteptat ca pîinea mamei din cuptor? Tatal meu e cel care are grija de foc. El stie cu siguranta cind cuptorul e gata, si maica mea fuge incolo incoace: placinte, tavale, ulei, brinza si cartof, curatenie, ooof cite sint de facut! Si tot asa pina cind totul se da in cuptor, si mama mai respira putin.

Simbata se face ordine mare in ograda si in casa, se face mincarea de Pasti si se vopsesc ouăle de Pasti. Simbetele erau deosebite pentru mine cind eram mica dar si adolescenta caci la 3 de noapte, duminica dimineata, mergeam la biserica cu mama si alte mame si copii din mahala, la sfintit pasca. Cu mare placere o priveam pe mama cum pregatea ea cosul de Pasti: oua, pasca, miel copt, bomboane, prajituri. Si noaptea, bucurosi ne trezeam fuguta, ne imbracam si mergeam la biserica. Trebuia de asteptat acolo, linga biserica afara, pina la 6 dimineata. Inghetam uneori binisor, dar oricum insistam in fiecare an sa mergem cu mama la biserica. Pai acolo stateam de vorba cu prietenele de la scoala, ne plimbam in jurul busericii. Si cind se lumina de zi, preotul iesea si ne sfintea ce aveam in cos. Apoi mergeam toti fericiti acasa, mincam din sfintit, si care mai dormea, care afara deja hranea pasarile-asta mama mea niciodata nu are hodina:)-insa duminica dimineata era putin speciala, mai alea momentul cind intram in casa si strigam Hristos a Inviat! si tata si sora-mea se sculau.

Mi-e dor de zilele celea la nebunie. Anume acum si aici, in tara unde traditiile sint atit de neinsemnate! unde la Paste se maninca iepurasi de ciocolata si nici nu se stie de ce se sarbatoreste Pastele. Sau poate nu-s ale mele traditiile astea, de asta nu-mi plac. Sau poate mie-e dor de copilarie… Mda. Trebuie sa-mi cumpar bilet acasa.

Paste fericit!

Sarcina si eu I

photo(4)Cum sa scrii despre sarcina? Despre ceva ce e inauntru, se misca si te face sa te uimesti in fiecare zi de minunea de pe pamint: capacitatea frumoasa a femeilor de a purta un copil 9 luni in burta, ca sa-l nastem ai apoi si sa-l vedem alergind prin casa peste citiva ani. Mdaaaa…. Eu sint intr-a 8 luna de sarcina acum, si nu a fost o zi in toate cele 8 luni cind nu am simtit uimire, putina evlavie si multa dragoste pentru micul din burta mea, care misca cind aude muzica, vocea tatei sau cind mama maninca. 🙂 da, o sa fie un baiat, asa e! 🙂

Am aflat noutatea cea mare cu o zi inaintea Pastilor. A fost doar pe jumatate surpriza, caci eu pe secret asteptam noutatea deja de vreo 3 luni. Taticul a fost mirat, putin shocat cred ca, insa a reusit sa simta imediat bucurie si umilinta chiar, si atunci am plins ambii. A fost un moment deosebit.

Si a inceput starea de euforie, amestecata cu palpitari de inima, apetit bun si o nevoie nebuna de a dormi!! 14-16 ore pe zi de somn nu gluma!! Primele 2-3 luni cu multa mirare intruna, cu o deosebita placere si multumire Domnului ca-s o femeie sanatoasa si ca pot avea copii- pina acuma ma gindeam la de toate! – au trecut usurel, fara greturi, pofte nebune sau alte chestii prin care trec multe femei insarcinate.  Daca mincam bine de 3 ori pe zi, dormeam mult si ma odihneam, ma simteam perfect!

Apoi a venit luna a 4, a 5, care m-au facut rotunda si plina de viata, aratam bine, apetitul s-a normalizat, incepeam sa ma obisnuiesc cu burtica care traia o viata a ei, aparte, cu miscari a bebelusului in orice moment al zilei. Trimestrul 2 e cel mai frumos si usor, caci hormonal si fiziologic corpul femeii se obisnuieste cu sarja aparuta si bebelusul incepe sa creasca in volum. Yoga si inotul- iata cele 2 tipuri de sport care m-au ajutat- si continua sa ma ajute- sa mi pastrez muschii in forma si mai ales, sa dorm noptile fara dureri. Dureri in muschii picioarelor si a miinilor vorbesc de blocare sangvina si ceva trebuie de intreprins in asa cazuri! Inotul este foarte efectiv pentru mine, pina acum….

Cit de mult ne schimba emigrarea?

Recent a trebuit sa traiesc o situatie care ma face sa ma gindesc la cit de mult se schimba persoana care a emigrat din tara de bastina. Sint de acord 100% ca ne schimbam, in fiecare zi, caci viata e o lectie. “Change or die”, zicea un filosof… Acceptarea acestui lucru te face sa incepi sa privesti lumea cu alti ochi, de parca ai fi la scoala iarasi, si totul ce ti se intimpla, e o posibilitate de a vedea ceva nou sau de a-ti largi orizontul cunostiuntelor.

Problema apare cind are loc o neintelegere profunda intre oameni, si eu fiind una din partile participind la discutie, imi dau usurel seama ca nu mai sintem pe acceasi unda, ca nu impartasim aceleasi valori chiar, ca nu avem aceeasi atitudine fata de viata si ceea ce ea ne ofera, ca niste lipsuri de lunga durata se fac vizibile insa doar mie… En bref, conversatia are loc, dar e schioapa, oarba, si nu se vrea lecuita!

Acum trebuie sa fiu sincera cu mine si cu tine, draga Cititor, si sa spun ca unul din marile neajunsuri ale mele e dorinta de a educa persoana care, dupa mine, are nevoie de educatie! 🙂 S-o fi tras de la educatia sovietica dorinta asta oarba de a spune interlocutorului: “nuu, stai, ca aici altfel tre’ sa faci ca sa ai succes. Asculta..” si aici incep sa invat persoana in cauza cum sa faca si sa dreaga ca sa-i reuseasca ideia. Acum ma face sa zimbesc “mamica” asta din mine care totdeauna are o solutie pentru cel ce sta alaturi. Insa nu tot timpul a fost asa. Eram sigura ca ideia mea e cea buna si trebuie urmata fara discutii!!

Intrebarea care apare si ma face sa ma opresc in elanul meu de a-mi ajuta aproapele este: ” El sau ea insa, are nevoie de solutia ta acum?!  M-am gindit eu vreodata ca cel sau cea care-mi explica chestia sau durerea sau frustrarea, poate ca are nevoie doar de a fi ascultat, atit?!

Indraznesc sa cresc in ochii mei si ai altora, si sa ma intreb la inceput: ce spun de fapt cuvintele acestei persoane? Cit de mult are nevoie ea de ajutorul meu? De ce are nevoie in acest moment sora-mea- de morala sau de sustinere?

Intrebarile sint cele care ne ajuta sa trecem pragul. Ele ne fac sa rascolim, sa petrecem ceva timp in reflectare, si sa gasim comoara: ce vrem cu adevarat sa spunem cind stam de vorba cu cineva…

Cu pace,

Invats limba sau economisesc bani?

In momentul cind decideti sa invatsati o limba cu seriozitate, e o buna ideie, cred eu, sa nu va ginditi si la MARE economie de bani. Nu merg impreuna astea doua planuri. Si nu exista mai buna investitie de bani decit invatsatura, o afirm sus si tare, caci nu cunosc nici o persoana cu scaun la cap si diploma locala care sa nu fi gasit de lucru in Montréal. Sint gata sa ascult alte pareri daca ele exista.
Succese in toate va doresc!